Sunday, November 15, 2015

PORUMBAR( prunus spinosa)



PRUNUS    SPINOSA
                                                                                     
Porumbarul face parte din familia Rosaceae și este răspândit în Europa, Asia, Caucaz și Africa de Nord. In Romania Porumbarul crește în luminișuri, pe pășuni și fanețe, dar mai ales la margine de păduri, urcând adesea pâna la 1600 de metri. Este un arbust sălbatic, care atinge înălțimea maximă de 1-2 metri. Ramurile sale sunt spinoase, tulpina este bine ramificată. Frunzele sunt ovale, uneori păroase și dințate pe margini. Florile apar înaintea frunzelor, in lunile aprilie- mai, au miros puternic si acoperă în întregime ramurile; petalele sunt albe, ovale. Fructele sunt globuloase, albastrui-negricioase, cu aspect brumat la maturitate, foarte astringente. Compozitia chimică a plantei: flavone, săruri de magneziu si potasiu, quercetin, kemferol, acizi organici, glicozizi cianhidrogeni si glicocamferozide, flavonozizi, zaharuri, antocianini, prunicianina, acizi organici, polifenoli, saruri de calciu si magneziu,  gumirezine. Calitatile Porumbarului sunt: diuretic-depurativ, sedativ, laxativ slab, tonic general,  antidiabetic, antiasmatic, astringent, antidiareic. In scop fitoterapeutic sunt utilizate rădacina, florile și fructele. Florile se recoltează la începutul primăverii pe timp uscat. Fructele se culeg toamna prin lunile octombrie- noiembrie, după caderea brumei.

Acțiune
Florile au proprietãţi sedative, laxative şi diuretice, fructele au acţiune antidiareicã, astringentã iar mugurii au acţiune imunomodulatoare, tonică generală, stimulent al mecanismelor de creştere şi dezvoltare şi activează axul hipofizo-hipotalamo-suprarenaliană, reglând dezechilibrele  hormonale.
 Uz intern:
Oboseală generală, furunculoza, afecțiuni renale, boli reumatice, boli de vezică urinară sau biliară, cistite, diaree, dischinezie biliară, dizenterie, dureri de inimă, dureri de stomac, enterite, gută,  hipertensiune arterială, litiază renală, nefrite, nevroze, tuse convulsivă - sub formă de infuzie și decoct din flori și fructe, decoct de radăcină.


Uz extern:
Dermatoze, erupții tegumentare, hemoragii ușoare, dureri de dinți și intarirea dinților (decoct de radacină) – sub formă de infuzie și decoct de frunze și fructe, comprese, băi locale sau  spălături.


Sunday, March 29, 2015

RICINUL


















RICIN (Ricinus communis), fam. Euphorbiaceae. Plantã erbacee, anualã, în sudul Europei, arbust sau arbore (1–3 m înãlțime) în Africa, termofilã, originarã din Etiopia și sud-vestul Indiei, cultivatã pentru semințe foarte bogate în ulei tehnic, se mai numește boabe de turbã, cãpușe, cârliș, eicer, floare boiereascã, recin, rițin.Cultivat din Antichitate de chinezi, indieni, egipteni, greci și arabi. Au fost gãsite semințe în unele monumente antice chinezești și în sarcofagele egiptene. Herodot citeazã planta sub numele de „chichi“. Romanii îi dau numele de „ricinus“, ceea ce înseamnã cãpușe, dupã asemãnarea semințelor cu aceastã insectã. Întâlnit în flora spontanã din zonele calde și umede din Africa și Asia tropicalã. Alte țãri cultivatoare sunt Italia, Franța, Spania, Federația Rusã, Algeria, Egipt, Sudan, Senegal, Madagascar,Brazilia, Argentina, S.U.A., China, Iran. În România se  cultivatã în sudul țãrii.
Descriere. Rãdãcinã pivotantã, adâncã în sol pânã la 2 m,cu rãdãcini secundare de diferite ordine,pe un diametru de cca 2 m.Tulpinã erectã, fistuloasã,cu 5–8 internoduri, înaltã de 1–2 m, verzuie-albãstrie sau roșiaticã, ramificatã, acoperitã cu un strat de cearã. Frunze alterne, palmat-lobate,glabre, lucioase, lung-pețiolate. Flori unisexuate,femele și mascule, grupate distinct pe același racem. Florile femele reprezintã 50–70% din inflorescențã, grupate în partea superioarã a axului central (ciorchine), cele mascule în par-
tea inferioarã. Dupã eliberarea polenului,florile mascule se usucã și cad. Fruct, capsulã tri sau tetralocularã, indehiscentã sau dehiscentã, cu suprafața netedã, rugoasã sau acoperitã cu țepi. Semințe mari, oval-alungite, cu endosperm, cu o excrescențã în vârf numitã carunculã, lucioase, cenușii-albãstrui sau roz-verzui, mozaicat prin desene punctiforme sau liniare.
 Semințele conțin ricinã, cu o toxicitate mai mare decât a stricninei, cianurilor, acidului cianhidric, asemãnãtoare cu a veninului de șarpe. Toxicitatea se manifestã prin leziuni hepatice, nefritice,coagularea fibrinei, aglutinarea hematiilor, lezarea pereților vaselor de sânge, dereglarea circulației sângelui, iritarea mucoasei gastrice și intestinale etc. Pentru om, consumul a 15–20 semințe constituie doza mortalã. Se instaleazã nefrita, apoi necroza ficatului, urmatã de paralizia vasomotorie. Ingerarea a 10 semințe provoacã dureri de mâini și picioare,scaun coleric, tahicardie, anurie etc. Se impune ratament medical de specialitate. 
 Medicinã umanã. Uz intern: (in medicina ayurvedica este folosit ca un remediu anti vata si anti ama foarte puternic, fiind firbinte si uleios). Pentru evacuarea intestinalã se foloseste ulei de ricin extras la rece.La  copii se stabilește cantitatea în funcție de vârstã. Uz extern: pentru tratarea negilor, masaj  cu ulei de ricin seara și dimineața. Pentru tratarea papiloamelor aplicatii prin masaj si ungere.Pentru combaterea petelor de ficat aparute la varsnici, pe maini si fata, se foloseste in tratarea bataturilor,in combaterea seboreii , contra caderii parului, folosit cu succes in reumatism articular, ciocuri ,etc...
Cultivat în grãdini publice și individuale ca plantã decorativã prin talie și frunze multilobate,divers colorate. 


ulei de ricin


Saturday, March 28, 2015

MINUNATA LEVĂNȚICĂ



Florile plantei și uleiul extras din flori au importanțã terapeuticã în medicina umanã și veterinarã tradiționalã. Principiile active din flori acționeazã intern antiseptic, ușor antispastic, carminativ, calmant, depurativ, diuretic si colagog iar extern analgezic si calmant.
Uz intern.  Pentru tratarea afecțiunilor cãilor respiratorii, tusei convulsive, tusei, laringitei,afecțiunilor cardiace cu substrat nervos, tulburãrilor digestive, balonãrilor abdominale, reumatismului, hepatitei cronice, dischineziei hipotone și atone, migrenelor. Pentru tratarea afecțiunilor cãilor urinare, febrei eruptive,are  efect diuretic. Pentru tratarea gripei, afecțiunilor cãilor respiratorii, tusei, ca antiseptic. Pentru tratarea nevrozelor și reconfortarea organismului, calmarea dupã surmenaj și iritabilitate nervoasã. Pentru combaterea cãderii pãrului se foloseste macerat si tincturã. Alte utilizãri: planta se așeazã între haine, rufãrie, pentru combaterea moliilor. În popor se spune cã purtatã pe cap, si sub pãlãrie, combate durerile de cap .