ARMONIA (remediu natural de îndepartare a celulitei şi tesutului adipos în exces)

REMEDIU NATURAL DE ÎNDEPĂRTARE A CELULITEI ŞI ŢESUTULUI ADIPOS

Acest tratament îl puteţi  aplica la dvs. acasă, e foarte, foarte simplu: cu ajutorul unei spatule din lemn,pe care o s-o găsiţi în pachet, aplicaţi un strat subţire din remediu, pe zonele dorite şi apoi împachetaţi cu grijă, cu  folie din plastic, zona pe care aţi aplicat remediu.  Rămâneţi  aşa împachetată câteva ore(4-5), puteţi să vă faceţi treburile prin casă, chiar si piaţa sau alte lucruri, fară a fi deranjată de folie. Sfatul meu este că  pe timpul nopţii, este cel mai indicat să fie  realizat acest tratament, înainte de culcare,se aplică remediul, se împachetează cu folia şi dimineaţa se clăteşte  cu apă caldă din abundenţă.Repetaţi manevra atât  cât aveţi nevoie, e în funcţie de fiecare persoană.

O să observaţi cum ţesutul adipos se lichefiază, celulita începe să se reducă şi pilea rămâne catifelată si luminoasă.Se poate aplica si pe faţa ca o mască timp de 10 minute, după care se clăteşte tenul cu apă caldă şi apoi se aplică o cremă,tot din gama Armonia ,cea cu ghee şi lăptişor de matcă.Porii se închid, tenul devine luminos şi strălucitor.
Recipientul este de 300 ml, pachetul are inclus şi spatula din lemn şi folie din plastic,se păstrează într-un loc ferit de lumina directă a razelor de soare.Pentru alte detalii putem comunica pe E-mail sau Facebook.

REMEDIU ANTICELULITĂ ŞI REDUCEREA ŢESUTULUI ADIPOS ÎN EXCES.

PORUMBAR( prunus spinosa)

PRUNUS    SPINOSA

                                                                                     

Porumbarul face parte din familia Rosaceae și este răspândit în Europa, Asia, Caucaz și Africa de Nord. In Romania Porumbarul crește în luminișuri, pe pășuni și fanețe, dar mai ales la margine de păduri, urcând adesea pâna la 1600 de metri. Este un arbust sălbatic, care atinge înălțimea maximă de 1-2 metri. Ramurile sale sunt spinoase, tulpina este bine ramificată. Frunzele sunt ovale, uneori păroase și dințate pe margini. Florile apar înaintea frunzelor, in lunile aprilie- mai, au miros puternic si acoperă în întregime ramurile; petalele sunt albe, ovale. Fructele sunt globuloase, albastrui-negricioase, cu aspect brumat la maturitate, foarte astringente. Compozitia chimică a plantei: flavone, săruri de magneziu si potasiu, quercetin, kemferol, acizi organici, glicozizi cianhidrogeni si glicocamferozide, flavonozizi, zaharuri, antocianini, prunicianina, acizi organici, polifenoli, saruri de calciu si magneziu,  gumirezine. Calitatile Porumbarului sunt: diuretic-depurativ, sedativ, laxativ slab, tonic general,  antidiabetic, antiasmatic, astringent, antidiareic. In scop fitoterapeutic sunt utilizate rădacina, florile și fructele. Florile se recoltează la începutul primăverii pe timp uscat. Fructele se culeg toamna prin lunile octombrie- noiembrie, după caderea brumei.

Acțiune

Florile au proprietãţi sedative, laxative şi diuretice, fructele au acţiune antidiareicã, astringentã iar mugurii au acţiune imunomodulatoare, tonică generală, stimulent al mecanismelor de creştere şi dezvoltare şi activează axul hipofizo-hipotalamo-suprarenaliană, reglând dezechilibrele  hormonale.

 Uz intern:

Oboseală generală, furunculoza, afecțiuni renale, boli reumatice, boli de vezică urinară sau biliară, cistite, diaree, dischinezie biliară, dizenterie, dureri de inimă, dureri de stomac, enterite, gută,  hipertensiune arterială, litiază renală, nefrite, nevroze, tuse convulsivă - sub formă de infuzie și decoct din flori și fructe, decoct de radăcină.

Uz extern:

Dermatoze, erupții tegumentare, hemoragii ușoare, dureri de dinți și intarirea dinților (decoct de radacină) – sub formă de infuzie și decoct de frunze și fructe, comprese, băi locale sau  spălături.

RICINUL

RICIN (Ricinus communis), fam. Euphorbiaceae. Plantã erbacee, anualã, în sudul Europei, arbust sau arbore (1–3 m înãlțime) în Africa, termofilã, originarã din Etiopia și sud-vestul Indiei, cultivatã pentru semințe foarte bogate în ulei tehnic, se mai numește boabe de turbã, cãpușe, cârliș, eicer, floare boiereascã, recin, rițin.Cultivat din Antichitate de chinezi, indieni, egipteni, greci și arabi. Au fost gãsite semințe în unele monumente antice chinezești și în sarcofagele egiptene. Herodot citeazã planta sub numele de „chichi“. Romanii îi dau numele de „ricinus“, ceea ce înseamnã cãpușe, dupã asemãnarea semințelor cu aceastã insectã. Întâlnit în flora spontanã din zonele calde și umede din Africa și Asia tropicalã. Alte țãri cultivatoare sunt Italia, Franța, Spania, Federația Rusã, Algeria, Egipt, Sudan, Senegal, Madagascar,Brazilia, Argentina, S.U.A., China, Iran. În România se  cultivatã în sudul țãrii.
Descriere. Rãdãcinã pivotantã, adâncã în sol pânã la 2 m,cu rãdãcini secundare de diferite ordine,pe un diametru de cca 2 m.Tulpinã erectã, fistuloasã,cu 5–8 internoduri, înaltã de 1–2 m, verzuie-albãstrie sau roșiaticã, ramificatã, acoperitã cu un strat de cearã. Frunze alterne, palmat-lobate,glabre, lucioase, lung-pețiolate. Flori unisexuate,femele și mascule, grupate distinct pe același racem. Florile femele reprezintã 50–70% din inflorescențã, grupate în partea superioarã a axului central (ciorchine), cele mascule în par-
tea inferioarã. Dupã eliberarea polenului,florile mascule se usucã și cad. Fruct, capsulã tri sau tetralocularã, indehiscentã sau dehiscentã, cu suprafața netedã, rugoasã sau acoperitã cu țepi. Semințe mari, oval-alungite, cu endosperm, cu o excrescențã în vârf numitã carunculã, lucioase, cenușii-albãstrui sau roz-verzui, mozaicat prin desene punctiforme sau liniare.
 Semințele conțin ricinã, cu o toxicitate mai mare decât a stricninei, cianurilor, acidului cianhidric, asemãnãtoare cu a veninului de șarpe. Toxicitatea se manifestã prin leziuni hepatice, nefritice,coagularea fibrinei, aglutinarea hematiilor, lezarea pereților vaselor de sânge, dereglarea circulației sângelui, iritarea mucoasei gastrice și intestinale etc. Pentru om, consumul a 15–20 semințe constituie doza mortalã. Se instaleazã nefrita, apoi necroza ficatului, urmatã de paralizia vasomotorie. Ingerarea a 10 semințe provoacã dureri de mâini și picioare,scaun coleric, tahicardie, anurie etc. Se impune ratament medical de specialitate. 

 Medicinã umanã. Uz intern: (in medicina ayurvedica este folosit ca un remediu anti vata si anti ama foarte puternic, fiind firbinte si uleios). Pentru evacuarea intestinalã se foloseste ulei de ricin extras la rece.La  copii se stabilește cantitatea în funcție de vârstã. Uz extern: pentru tratarea negilor, masaj  cu ulei de ricin seara și dimineața. Pentru tratarea papiloamelor aplicatii prin masaj si ungere.Pentru combaterea petelor de ficat aparute la varsnici, pe maini si fata, se foloseste in tratarea bataturilor,in combaterea seboreii , contra caderii parului, folosit cu succes in reumatism articular, ciocuri ,etc...
Cultivat în grãdini publice și individuale ca plantã decorativã prin talie și frunze multilobate,divers colorate. 

ulei de ricin

MINUNATA LEVĂNȚICĂ

Florile plantei și uleiul extras din flori au importanțã terapeuticã în medicina umanã și veterinarã tradiționalã. Principiile active din flori acționeazã intern antiseptic, ușor antispastic, carminativ, calmant, depurativ, diuretic si colagog iar extern analgezic si calmant.

Uz intern.  Pentru tratarea afecțiunilor cãilor respiratorii, tusei convulsive, tusei, laringitei,afecțiunilor cardiace cu substrat nervos, tulburãrilor digestive, balonãrilor abdominale, reumatismului, hepatitei cronice, dischineziei hipotone și atone, migrenelor. Pentru tratarea afecțiunilor cãilor urinare, febrei eruptive,are  efect diuretic. Pentru tratarea gripei, afecțiunilor cãilor respiratorii, tusei, ca antiseptic. Pentru tratarea nevrozelor și reconfortarea organismului, calmarea dupã surmenaj și iritabilitate nervoasã. Pentru combaterea cãderii pãrului se foloseste macerat si tincturã. Alte utilizãri: planta se așeazã între haine, rufãrie, pentru combaterea moliilor. În popor se spune cã purtatã pe cap, si sub pãlãrie, combate durerile de cap .

SALVIA

                                                 

SALVIA

Exista un vechi proverb ce spune « cine are salvie în grǎdinǎ nu mai are nevoie de medic ». Nimic mai adevarat,  salvia are numeroase proprietǎţi benefice. In grǎdinǎ, alungǎ insecte ca musca morcovului sau fluturele de varzǎ, contribuind la creşterea morcovului, a verzei, a cǎpşunilor, roşiilor şi maghiranului. 

Salvia uscatǎ, pusǎ în dulap, alungǎ insectele din locuinţǎ. Uleiul esenţial de salvie este folosit în parfumerie iar frunzele de salvie sunt folosite cu succes in fitoterapie. In gastronomie este folositǎ pentru a condimenta carnea albǎ, in reţetele cu brânzǎ si în omlete.

Denumirea de salvia deriva din cuvintul latinesc ,,salvare” (a vindeca, a insanatosi). Din vechile carti despre plante medicinale reiese cit de mult era stimata pe vremuri salvia: “Cind Maica Domnului a trebuit sa fuga cu copilul Isus in fata lui Irod, a rugat toate florile de cimp sa o ajute insa niciuna nu i-a oferit adapost. Atunci s-a inclinat catre salvie iar aceasta i-a oferit refugiu. Sub frunzele sale dese, ocrotitoare, a adapostit pruncul in fata aprozilor lui Irod. Acestia au trecut pe langa ei fara a-i vedea. Dupa ce pericolul a fost depasit Maica Domnului a iesit din ascunzatoare si a vorbit afectuos salviei: «De azi inainte si pina in vecii vecilor vei fi o floare preferata a oamenilor. Iti dau putere sa vindeci oamenii de orice boala; salveaza-i de la moarte, cum ai facut si cu mine».” De atunci, salvia infloreste pentru salvarea si ajutorarea oamenilor.

Efectele salviei asupra sănătății.

Frunzele de salvie conţin uleiuri volatile bogate în esenţe care se regǎsesc şi în unele conifere, cum ar fi tuya, polifenoli şi flavonoizi, tanin şi un principiu activ cu gust amar, picrosalvina. Acestǎ bogǎţie de compuşi activi conferǎ frunzelor de salvie proprietǎţi în tratarea multor afecţiuni.

Virtuţile salviei au fost confirmate de famacologi  şi au putut demonstra care principii active au rol în diferite afecţiuni. A fost izolat salviolul, care are acţiune tonicǎ asupra inimii şi centrilor nervoşi. Frunza de salvie conţine un tanin special, cu efect astringent şi antiinflamator, cunoscut din cele mai vechi timpuri. Cercetǎtorii contemporani au descoperit mai nou o saponinǎ cu proprietǎţi acide, un principiu amar, sǎruri de fosfor, o pentozǎ (un zahar aldehidic) şi glutaminǎ, asparaginǎ şi diverşi compuşi minerali. Medicii germani Madaus,  Schultz, şi olandezul Van Swieten au demonstrat proprietǎţile antisudorale ale infuziei de salvie.  Salvia conţine acid ursolic, ce acţiune astringentǎ şi antisepticǎ, care regularizeazǎ transpiraţia.

Pe de altǎ parte, aceştia confirmǎ si acţiunea stimulantǎ şi nevroticǎ a acestui medicament vegetal si îl recomanda împotriva asteniei nervoase cauzate de obosealǎ, împotriva surmenajului, în cazuri deslǎbiciune generalǎ, neurastenie,  digestie lentǎ. A fost folositǎ pentru tratarea unor tulburǎri neurovegetative: papitaţii, atacuri de panicǎ, senzaţii de ameţealǎ fǎrǎ o cauzǎ organicǎ determinatǎ.

În ceea ce prieşte afecţiunile legate de organele genitale, existǎ cercetǎri realizate de medicii, biologii şi farmacologii Asper, Flamm, Lesieux, Krosz-vyski, Leclerc şi alţii. Cercetǎrile lor au demonstrat cǎ salvia, în infuzie sau sub formǎ de extract, are o acţiune de reglare a fluxului menstrual, descongestioneazǎ organele, calmând reacţiile dureroase din timpul menstruaţiei, ea având o acţiune beneficǎ şi în cazul tulburǎrilor provocate de menopauza, deoarece conţine estrogeni vegetali.

Pentru uz extern, infuzia de salvie este antiseptic, cicatrizant şi descongestionant. Se aplicǎ sub formǎ de comprese pe plǎgi, ulcere, contuzii şi inflamaţii. Aceeaşi infuzie este un remediu excelent pentru gingivite,  glosite,  periostite,  stomatite,  afte,  amigdalite şi dureri în gât (sub formǎ de gargarǎ, de 5-6 ori pe zi)

Este un coleretic,  adicǎ stimuleazǎ secreţia de bilǎ. De asemenea, are acţiune relaxantǎ şi antispasticǎ asupra muşchilor stomacului şi intestinelor. Mestecarea frunzelor proaspete de salvie faciliteazǎ digestia. Proprietǎţile sale sunt utile în special în tratarea tulburǎrilor digestive ca: digestia lentǎ sau dificilǎ, balonarea, gazele intestinale. Salvia acţioneazǎ şi la nivel digestiv.  Calmeazǎ crampele stomacale şi este gastroprotector în caz de arsuri gastrice.

Salvia este tonic, antiseptic, digestiv, depurativ, tratază tusea şi angina, iar băile cu salvie au efect antireumatic.

Este folositǎ pentru a opri lactaţia, intensificǎ culoarea pǎrului. Salvia încetineşte deteriorarea sistemului nervos şi îmbunǎtǎţeşte memoria. Se pare cǎ este eficientǎ şi împotriva bolii Alzheimer, luptând împotriva scǎderii concentraţiei de acetilcolinǎ.

Datoritǎ proprietǎţilor sale antiseptice, salvia încetineşte dezontarea agenţilor infecţioşi, iar virtuţile sale antioxidante diminuazǎ inflamaţiile.

Salvia calmeazǎ herpesul labial, putânt chiar sǎ îl trateze, atunci când este asociat cu un alt antiviral. Uleiul  de salvie amestecat cu ulei de lavandǎ, diluate şi aplicate pe herpes şi în jurul acestuia, vor împiedica proliferarea acestuia.

Ceai de salvie – beneficii
Salvia vindecǎ afecţiunile benigne ale pielii şi împiedicǎ formarea plǎcii dentare.

Intrebuintari principale ale ceaiului de salvie:

-intern: diabet; diskinezie biliara; faringite; brinsite
-extern: afte; stomatite; gingivite; abcese dentare.
Alte afectiuni unde se poate folosi cu succes ceai de salvie:
-intern: dispepsii; flatulenta; dismenoree; tulburari de menstruatie; colica si calculoza biliara; astenii; sudoratie nocturna exagerata; afectiuni circulatorii.
-extern: ten acneic si seboreic; rani cu puroi; transpiratia fetida a picioarelor.

Modul de preparare al ceaiului de salvie: adaugati 2 linugurite de salvie macinata si uscata la fiecare 200ml de apa, lasati sa fiarba la foc, dupa care acoperiti vasul cu un capac 15-20 minute.
Ceaiul de salvie are efect: antinevralgic, hipoglicemiant, coleretic, antisudorific, neurotonic, antiseptic si antiinflamator.
Ceaiul de salvie nu este recomandat femeilor gravide sau care alapteaza si bolnavilor de epilepsie.

Infuzia de salvie: o liguritǎ defrunse se adaugǎ într-o ceaşcǎ cu apǎ fierbinte şi infuzaţi timp de 10 minute, bǎutǎ de 3 ori pe zi scade febra şi stimuleazǎ sistemul nervos.

Decoctul de salvie: un pumn de frunze de salvie se fierbe într-un litru de apǎ timp de 10 minute, apoi se foloseşte ca şi apǎ de gurǎ pentru gingii inflamate sau afte, pentru gargarǎ impotriva durerilor în gât, sau pentru comprese pentru uz extern.

IENUPARUL

Fructele de ienupar

 

Medicamentele iernii: 

Ienuparul este una dintre plantele care nu au anotimp, fiind mereu verde si viu. Chiar si iarna, cand afara este gerul cel mai crancen, printre cetinile tepoase ale ienuparului, fructele sale parfumate, colorate in violet, continua sa se coaca. Pe buna dreptate sunt considerate drept unele dintre cele mai puternice medicamente ale naturii. De unde vine ienuparul? Nimeni nu poate spune. Botanistii nu au reusit sa gaseasca originile acestei tufe din familia coniferelor, care creste din Alpi si pana pe culmile muntilor Himalaya. Insa imensul sau areal poate fi explicat prin incredibila rezistenta a ienuparului la vitregia factorilor de mediu, el rezistand in egala masura temperaturilor scazute, arsitei, secetei sau vanturilor foarte puternice.
Primele utilizari ale ienuparului in scopuri medicinale au fost consemnate in urma cu trei milenii, in zona muntoasa a Indiei, spre Tibet, unde era folosit contra bolilor pulmonare, dar si in ritualurile de purificare ori de alungare a spiritelor rele. In medicina celtica, boabele de ienupar prajite erau folosite pentru o bautura care alunga oboseala si tinea luptatorii treji pe timpul noptilor. La triburile tracice, fructele ienuparului erau administrate femeilor gravide, pentru a le declansa nasterea, dar si copiilor, pentru a preveni racelile si infectiile de tot felul. In evul mediu, un medic olandez a descoperit faimosul gin, o bautura alcoolica la care se adauga ienupar din belsug si care initial era administrata doar in scopuri strict medicinale, fiind un stimulent al activitatii rinichilor si un detoxifiant redutabil. Ulterior, ginul a fost modificat, scazandu-se concentratia de ienupar, si el a ajuns bautura alcoolica traditionala a unor popoare din nord-vestul Europei.

Unde gasim si cum culegem fructele de ienupar

La noi in tara, ienuparul creste mai ales in zona submontana si montana, in locuri deschise si bine insorite, intrucat acest arbust are nevoie de multa lumina. Adesea il intalnim in vecinatatea paducelului si a macesului, cu care are preferinte comune legate de lumina si de sol, iar la altitudini mari, il gasim la marginea padurilor de pin, de fag, ori chiar prin jnepenisuri. Personal, cel mai mult ienupar am gasit la poalele muntilor Fagaras, unde creste in palcuri, pe sute de hectare de pasuni si fanete. Culegerea boabelor de ienupar este una din cele mai complicate operatiuni de acest gen din fitoterapie. Pentru a alunga intrusii, frunzele lui sunt extrem de tepoase, iar boabele sale sunt mult prea mici pentru a fi culese una cate una. Din aceste motive, cu exceptia cazului in care va propuneti sa va faceti o profesie din culegerea acestei plante, cel mai bine este sa luati planta dintr-un magazin plafar. Daca totusi doriti sa recurgeti la culesul cu mana, atunci pregatiti-va niste manusi groase, care sa va permita sa scuturati ramura cu ramura tufa de ienupar. Fructele care cad prin aceasta operatie vor fi stranse pe o folie de plastic pusa la tulpina ienuparului, dupa care urmeaza separarea lor de resturile vegetale impreuna cu care cad.

Cum se prepara si se administreaza fructele de ienupar

Cura cu boabe de ienupar

 

Este formula de administrare cea mai eficienta pentru prevenirea unor dezechilibre nervoase sau hormonale. De asemenea, aceasta cura este modalitatea cea mai buna pentru a beneficia de vitamina C, de vitaminele din grupa B, de continutul de fier si de crom din boabele de ienupar. Iata cum se realizeaza:
Se incepe prin a lua 4 boabe de ienupar pe zi; ele se consuma intotdeauna pe stomacul gol, mestecandu-se incet. Se creste doza cu cate 1 boaba in fiecare zi, luandu-se cate 5, 6, 7, 8... pana se ajunge la 15 boabe. Apoi cura se tine invers. Dupa ce se ajunge la 15 boabe pe zi, se scade cu o boaba pe zi: 14,13,12... pana se ajunge din nou la 4. Pe parcursul curei, nu se consuma deloc carne si se reduce consumul de prajeli, alimente conservate, cu aditivi alimentari.

Pulberea

Se foloseste inainte de masa ca aperitiv, contra dispepsiei, ca diuretic usor si antispastic. Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a fructelor uscate de ienupar. Depozitarea pulberii obtinute astfel se face in borcane de sticla inchise ermetic, in locuri intunecoase si reci, pe o perioada de maximum 2 saptamani (deoarece uleiurile volatile se evapora foarte rapid). De regulam se administreaza de 3 ori pe zi cate o lingurita rasa, pe stomacul gol.

Tinctura

Este unul din cele mai puternice remedii cu efect diuretic, antiseptic reno-urinar si depurativ din flora noastra. Se obtine astfel: boabele de ienupar se maruntesc fin cu ajutorul rasnitei electrice de cafea sau in piua. Se pun 15 linguri de pulbere intr-un borcan cu filet, adaugandu-se apoi doua pahare de alcool alimentar (90-96 grade) si un pahar de apa, amestecandu-se totul cat mai bine. Se inchide borcanul si se lasa totul la macerat vreme de zece zile, dupa care tinctura obtinuta se filtreaza prin tifon si se trage in sticlute mici, inchise la culoare.

Infuzia combinata

Se foloseste in special contra gutei si contra afectiunilor reumatice, avand un puternic efect depurativ si antiinflamator. Iata cum se prepara: se pun 3-4 lingurite de boabe maruntite la macerat, in jumatate de litru de apa, vreme de 8-10 ore, dupa care se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca jumatate de litru de apa, vreme de cinci minute, dupa care se lasa sa se raceasca si se filtreaza. In final se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ un litru de infuzie combinata de ienupar, care se foloseste intern (2-3 cani pe zi).

Uleiul volatil

Se obtine doar pe cale industriala, prin distilare. Uleiul de ienupar se gaseste in farmaciile si in magazinele naturiste, dar trebuie cumparat doar cel medicinal, care are o mentiune explicita pe ambalaj ca poate fi folosit pentru uz intern. Se administreaza cate 2-5 picaturi de ulei volatil, de doua ori pe zi, in cure de 2 saptamani, urmate de alte doua saptamani de pauza. Se foloseste de regula ca remediu antiinfectios in afectiunile bronsice si pulmonare.

Uleiul de masaj

Trei mililitri de ulei volatil de ienupar se dizolva in 100 ml de ulei de masline sau de floarea soarelui. Solutia astfel obtinuta se foloseste pentru masaj usor contra durerilor musculare, contra durerilor articulare, contra afectiunilor bronho-pulmonare.

Tratamente interne

* Adjuvant in acnee si in dermatita- se face o cura cu boabe de ienupar, o data la 30 de zile. Este un tratament de durata, de obicei fara efecte spectaculoase la inceput, dar care pune bazele unei vindecari de durata a bolilor de piele. In timp, cura cu boabe de ienupar regleaza activitatea gonadelor si a sistemului nervos central, ajuta la eliminarea masiva a toxinelor din organism, are efecte antiinflamatoare si diminueaza sensibilitatea alergica la nivelul pielii.

Fructele ienuparului nu tin cont de zapada. Continua sa se coaca si iarna

 

* Artrita reumatoida - cura cu boabe de ienupar ingerate ca atare este un excelent mijloc de prevenire si de combatere a crizelor reumatice. Studiile de laborator facute recent arata ca sub actiunea ienuparului este inhibata sinteza unor enzime care determina dureroasele inflamatii ale tesuturilor articulare. Ca atare, se recomanda curele cu boabe de ienupar facute succesiv, la o distanta de 15-20 zile una de cealalta, pe perioada unui an. La multi pacienti acest tratament reduce durerile articulare, mareste mobilitatea, reduce durata si intensitatea crizelor reumatice.
* Balonare, colici abdominale - se ia o jumatate de lingurita de pulbere de fructe de ienupar, inainte de masa cu 10 minute, si o jumatate de lingurita din aceeasi pulbere, la 30 de minute dupa terminarea mesei. Este un tratament eficient si in cazurile de digestie dificila. Pulberea de ienupar are un usor gust amar, dat de niste substante care stimuleaza peristaltismul tubului digestiv si care sporesc secretia de sucuri gastrice, normalizand astfel digestia, prevenind aparitia gazelor intestinale.
* Adjuvant in diabet - o echipa de cercetatori spanioli condusa de catre medicul Sanchez de Medina a facut public in 1994 un studiu despre efectele boabelor de ienupar in diabet. Conform acestui studiu, administrarea de infuzie combinata de ienupar duce la o scadere a glicemiei cu 5-15% (in functie de receptivitatea individuala), imbunatateste diureza, previne formarea edemelor, are un efect reglator asupra activitatii aparatului cardiovascular, care este cel mai afectat in cazul bolii diabetice. Se recomanda, ca atare, curele cu infuzie de ienupar, din care se consuma cate un litru pe zi, in reprize. Un tratament dureaza vreme de 21 de zile, fiind urmat de minimum 18 zile de pauza, dupa care se poate relua.
* Gastrita produsa de infectia cu Helicobacter pylori - un studiu realizat in anul 2005 a pus in evidenta un puternic efect antibiotic al infuziei combinate de ienupar, care distruge in special tulpinile de Helicobacter pylori. Aceasta bacterie este responsabila de cel putin 25% din cazurile de gastrita diagnosticate anual. Ca tratament, se recomanda administrarea de infuzie combinata de ienupar, cate trei cani pe zi, luate dimineata, la pranz si seara, cu 15 minute inainte de masa. O cura dureaza vreme de 21 de zile, urmate de alte 14 zile de pauza, dupa care se poate relua.
* Guta - se bea zilnic cate un litru de infuzie combinata de ienupar, in cure de 20 de zile, urmate de alte 20 de zile de pauza. Extractul apos obtinut din fructele de ienupar dizolva acidul uric din organism si ajuta la eliminarea lui masiva prin urina. Acest tratament este valabil nu doar pentru guta, ci si pentru tratarea cu succes a litiazei renale cu urati.
* Hipertensiune arteriala - cura cu boabe de ienupar are un efect direct de reducere a tensiunii arteriale, stimuleaza prin diureza eliminarea surplusului de apa din corp, ajutand astfel indirect la diminuarea presiunii arteriale. Se recomanda efectuarea a 4-6 cure cu boabe de ienupar pe an, la o distanta de cel putin 21 de zile una de cealalta.
* Inapetenta - in doze mici, un sfert - o jumatate de lingurita de pulbere de ienupar luata inainte de masa este un excelent stimulent al apetitului si al digestiei. Interesant este ca in doze mai mari, 2-3 lingurite inaintea mesei principale, pulberea de ienupar inhiba apetitul alimentar, stimuland, in schimb, functia digestiva.
* Infectie cu candida - se administreaza uleiul volatil de ienupar, cate 5 picaturi de doua ori pe zi, in cure de 14 zile, urmate de alte 14 zile de pauza. Conform unui studiu spaniol publicat in "Journal of Applied Microbiology", uleiul de ienupar inhiba dezvoltarea si distruge sporii de Candida alba, dar si cei de Aspergillus, o familie de ciuperci parazite care pot produce infectii respiratorii destul de dificil de tratat.
* Infectie urinara (cistita) - comisia guvernamentala germana care se ocupa de validarea efectelor terapeutice ale plantelor medicinale, cunoscuta sub numele de "Comisia E", a facut public un raport in care se confirma efectul antiseptic urinar al boabelor de ienupar. Aceasta confirmare vine dupa studii aprofundate si este prima recunoastere oficiala a acestui "medicament" natural, care ar putea ajuta milioane de persoane care se confrunta cu aceasta problema. Tinctura de ienupar este printre cele mai puternice antiinfectioase urinare din flora mondiala, efectul sau fiind comparabil (daca nu mai puternic), cu cel al multor antibiotice de sinteza. Se administreaza cate o lingurita de tinctura de ienupar, de patru ori pe zi, in cure de 18 zile, urmate de alte 12 zile de pauza. Tratamentul cu ienupar poate fi facut si in paralel cu cel cu antibiotice de sinteza, a caror actiune o potenteaza.
* Ingrasare, obezitate - se recomanda o cura cu o durata de 21 de zile cu tinctura de ienupar, urmata de alte 21 de zile de pauza, dupa care se poate relua. Pe perioada curei, se iau cate 4-6 lingurite de tinctura pe zi, dintre care 2 lingurite chiar inaintea mesei principale. Tinctura de ienupar regleaza apetitul, stimuleaza digestia si eliminarea, ajuta la echilibrarea hormonala. Insa cel mai important rol al acestui tratament este acela de catalizator al eliminarii apei in exces din organism. Practic, majoritatea obezilor retin cantitati impresionante de apa in tesuturi, apa in exces, care poate fi eliminata rapid prin intermediul acestui tratament, prin care se pierd intre 1-3 kilograme in cateva zile. Un aspect important al acestei slabiri spectaculoase este ca arata pacientului ca poate sa scada in greutate, ceea ce ii va da o incredere sporita pentru a adopta o dieta echilibrata, pentru a face sport, pentru a rezista tentatiilor culinare.
* Paraziti intestinali - un colectiv de medici de la Universitatea de Medicina din Ankara, Turcia, condusi de dr. E. Kozan, a pus in evidenta, printr-un studiu facut in anul 2006 faptul ca tratamentele facute periodic cu ienupar previn parazitozele intestinale, dar si infectia cu protozoarul Giardia lamblia. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, care se tine de 4-6 ori pe an.

 

* Pietre la rinichi - se face o cura cu tinctura de ienupar, cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de 3-4 ori pe zi. Cura dureaza 28 de zile si se face de patru ori pe an, la schimbarea de anotimp. Acest tratament stimuleaza activitatea rinichilor, ajuta la antrenarea microcalculilor din rinichi si la eliminarea lor prin urina, prevenind astfel formarea calculilor de mari dimensiuni. De asemenea, cura cu tinctura de ienupar previne infectiile reno-urinare, in conditiile in care aceste infectii sunt printre principalii factori favorizanti ai formarii pietrelor la rinichi.
* Retentie de lichide, maini si picioare umflate - din proprie experienta, am constatat ca tinctura de ienupar este cel mai redutabil remediu contra retentiei de lichide, neegalat de nici un altul, de provenienta autohtona sau exotica. Administrarea unei lingurite de tinctura de ienupar diluata in apa, de trei ori pe zi, adica dimineata, la pranz si seara, are efecte practic miraculoase de eliminare a apei in exces din tesuturi. Rezultatul acestui tratament este impresionant: de la o zi la alta dispar ochii umflati la trezire, pielea isi recapata aspectul normal, fara adipozitatea specifica retentiei de lichide, membrele se "dezumfla". O persoana cu retentie de lichide slabeste in medie 1-3 kg in doar o saptamana, pe seama eliminarii surplusului de apa din corp cu ajutorul tincturii de ienupar. Studii recente au descoperit si "vinovatii" pentru acest efect: substantele volatile continute in planta, care maresc foarte mult viteza cu care glomerulii renali produc urina si elimina apa in exces din corp.
* Sindrom premenstrual - in tarile din nordul Europei, cura cu boabe de ienupar este un tratament traditional contra nervozitatii, contra durerilor de sani si de ovare, contra crampelor abdominale si contra starilor de astenie ce preced menstrele. Explicatia stiintifica a acestui efect de calmare este dubla actiune reglatoare a plantei asupra sistemului nervos central si asupra gonadelor. Se recomanda cura cu boabe de ienupar, o data la doua luni, cu incepere din ultima zi a menstrei.

Tratamente externe

* Bronsita cronica - se fac bai generale, in care se pun cate 10-15 picaturi de ulei volatil de ienupar (doza se reimprospateaza o data la 10 minute) in apa de baie fierbinte. O baie dureaza 20 de minute si are efecte antiinflamatoare bronsice, decongestive, usor antibiotice.
* In bronsita acuta si in pneumonie se recomanda dizolvarea in 3 linguri de ulei de masline a 10 picaturi de ulei de ienupar si a 10 picaturi de ulei de cimbru. Cu uleiul astfel obtinut se face masaj pe zona toracica. Cele doua uleiuri volatile sunt preluate in circulatia sanguina si ajung sa actioneze direct la nivelul plamanilor, exercitandu-si efectul decongestiv si antibiotic.
* Dureri musculare si articulare - se face un masaj usor, cu ulei de ienupar (preparat dupa reteta prezentata in acest articol), pe zonele afectate, de doua ori pe zi. O sedinta de masaj pe un segment muscular sau articular va dura in medie cinci minute si va fi facuta cu blandete, fara a apasa si fara a stimula mecanic zona respectiva. Uleiul de ienupar are efecte antiinflamatoare si de reducere a durerii atunci cand este utilizat extern.

Precautii si contraindicatii

Prima precautie care trebuie avuta in vedere la tratamentul intern cu ienupar este sa nu fie depasita doza zilnica maxima (10 grame de planta). In cazul depasirii acestei doze, apar iritatii renale, deranjamente digestive, iritatii la nivelul gurii, spasme.

 

O cura cu ienupar va dura maximum 4 saptamani, urmata apoi de minimum 3 saptamani de pauza, dupa care se poate relua. O cura prea indelungata cu ienupar duce la pierderea potasiului din corp, la scaderea excesiva a glicemiei, la hipotensiune, la hipocalcemie.

Femeile gravide nu vor lua ienupar sub nici o forma, deoarece aceasta planta are efecte abortive demonstrate, fiind folosit adesea in medicina populara pentru declansarea si accelerarea nasterii.

Persoanele care deja sufera de infectii renale vor lua cu prudenta ienuparul pe cale interna, la inceput doar cate un sfert din doza zilnica recomandata. Daca apare o intensificare a senzatiei de jena la urinare, dureri renale, senzatie de iritare la nivelul aparatului reno-urinar, tratamentul cu ienupar se va intrerupe. Multa vreme s-a crezut ca ienuparul este nefrotoxic si dauneaza in cazurile de infectii reno-urinare, fiind puternic iritant, insa studii recente arata ca aparitia fenomenelor inflamatorii datorate acestei plante sunt izolate, datorandu-se mai degraba unor predispozitii individuale.

Persoanele care vor sa procreeze vor evita tratamentele cu ienupar, care are o surprinzatoare eficienta ca anticonceptional, confirmata in trei studii recente facute pe animale. Rata reproducerii la animalele de laborator tratate cu ienupar, vreme de mai multe luni, s-a redus cu 60-70% conform acestor studii.

 

I

PADUCELUL

                                       

         
Paducelul - stapanul inimii

Este un arbore de mici dimensiuni, care merita din plin complimentul de mai sus, si asta din mai multe motive. 

Primul argument este de ordin estetic - primavara, paducelul ne incanta sufletul, umpland dealurile si pajistile cu roiurile lui de petale albe, plutind pe vantul primaverii. Apoi, toamna, fructele sale de un rosu viu sunt adevarate explozii de vitalitate printre copacii si tufele cu frunze uscate, culoarea lor inveselindu-ne inima atinsa de aripa melancoliei. Dar asul castigator se afla in domeniul sanatatii. Putine plante sau medicamente din lume se pot lauda cu asemenea efecte vindecatoare, in bolile de inima, ca paducelul. Primii care l-au studiat si l-au elogiat in tratatele lor au fost invatatii greci Galen si Dioscoride. Multe secole mai tarziu, Paracelsus introducea florile albe, fructele rosii si frunzele acestui arbore in celebrele sale elixiruri de tinerete si de viata lunga. Multi alti savanti ai Evului Mediu si, mai tarziu, ai secolului luminilor au remarcat proprietatile tamaduitoare ale fructelor rosii, ce stralucesc pe ramurile spinoase si subtirele, la inceputul lui octombrie. In prezent, paducelul este una din cele mai bine studiate plante medicinale, proprietatile sale vindecatoare fiind recunoscute de catre comunitatea stiintifica internationala.

Descrierea plantei

In lume exista nu mai putin de... 250 de specii de paducel, din care cea mai mare parte au proprietati medicinale. La noi in tara se gasesc cinci specii, cu diferente de aspect insesizabile pentru cei neinitiati si, conform studiilor efectuate, toate au virtuti tamaduitoare similare. Arborele are trei pana la sapte metri inaltime, ramurile sunt terminate cu spini puternici, iar frunzele sale sunt de un verde deschis, adanc crestate si nu foarte mari. Creste incepand cu zonele joase de campie, unde fructele ajung la maturitate in primele zile ale lui septembrie, si pana in ariile submontane, unde fructele de paducel se coc mai tarziu, inainte de caderea primelor brume. Efecte medicinale au fructele, dar si florile, cu care sunt adesea asociate in tratamente.

Recoltare si conservare

Ramura inflorita de paducel

Culesul fructelor se face la sfarsitul lui septembrie - inceputul lui octombrie, inainte de a da prima bruma. Fructele ajunse la maturitate, cu o coloratie rosie intensa (nu rozii sau de un rosu inchis), se culeg de pe crengi si se pun apoi in saculeti de panza sau de hartie. Se usuca in locuri umbrite, ferite de umezeala, in strat foarte subtire (pe cat posibil fructele nu trebuie sa se atinga intre ele). Procesul de uscare este destul de indelungat (1-3 saptamani) si se incheie atunci cand pulpa fructelor de paducel este total deshidratata si usor casanta, rupandu-se cand le desfacem cu un cutit. Dintr-un kilogram de fructe proaspat culese rezulta, dupa uscare, aproximativ 300 de grame de fructe de paducel deshidratate.

Preparate din fructe de paducel

Ceaiul de fructe de paducel

Intr-un sfert de litru de apa se pun la macerat, vreme de 8-10 ore, 3-6 linguri de pulbere de paducel, dupa care lichidul se filtreaza. Preparatul rezultat se pune deoparte, iar planta ramasa dupa filtrare se fierbe in inca un sfert de litru de apa, vreme de doua minute, dupa care se lasa sa se raceasca. In final, se amesteca cele doua extracte, obtinandu-se aproximativ jumatate de litru de infuzie combinata, care se administreaza pe parcursul zilei. Pe cat posibil, in timpul prepararii, este bine ca extractele sa nu intre in contact direct cu metalul din strecuratoare (sunt preferate strecuratorile de plastic sau tifonul), din vase (cele mai bune sunt cele de sticla) sau din oale (vor fi preferate cele teflonate), metalul din care sunt facute va cataliza oxidarea vitaminelor si flavonoidelor.

Siropul de fructe de paducel

Intr-un borcan de sticla prevazut cu capac, se pun alternativ un strat de fructe proaspete de paducel, tocate cat mai marunt, un strat de miere (fiecare cu grosime de aproximativ doua degete), pana se ajunge la gura recipientului, unde se pune ultimul strat de miere. Se inchide ermetic vasul si se lasa la intuneric si racoare sau ingropat in pamant, vreme de patru-opt saptamani. Dupa trecerea acestui interval de timp, se filtreaza continutul (samburii nu trebuie sa ajunga in preparatul final), iar siropul obtinut se trage in sticle inchise la culoare. Este un elixir calmant pentru psihic si sistemul nervos, un excelent tonic cardiac si sustinator de efort. Se ia cate o lingura, de 4 ori pe zi, in cure de lunga durata.

Extractul de fructe de paducel

Planta este folosita de 2000 de ani

Este genul de remediu pe care cardiacii, dar si cei care fac eforturi fizice sau intelectuale intense, este bine sa il aiba in orice moment la indemana. Se obtine din tinctura de fructe de paducel, din care se evapora complet alcoolul, ramanand o pulbere rosietica fina, dulce-acrisoara si extrem de concentrata in principii active: extractul de paducel. El contine de 5-6 ori mai multe principii active decat simpla pulbere, care sunt asimilate integral de organism si nu doar in proportie de 25%, ca in cazul simplei pulberi. Ca atare, extractul este "medicamentul" cel mai concentrat care se poate obtine din paducel, asa incat nu este de mirare ca toate studiile facute in ultimele decenii cu aceasta planta au folosit extractul.
La noi in tara, extractul de fructe de paducel se gaseste combinat in proportii egale cu pulberea de flori, sub forma unor capsule cu o eficienta terapeutica remarcabila. Asocierea la extract a pulberii de flori ajuta pacientul sa beneficieze de proprietatile naturale, originale, ale plantei, eficientizand tratamentul. Dozele necesare de capsule cu extract vor fi precizate pentru fiecare tip de afectiune in parte.

Baia cu paducel

Se face folosind un remediu foarte simplu de obtinut - fiertura. Aceasta se obtine din doi pumni de frunze si boabe de paducel, care se fierb in doi litri de apa. Se strecoara si se toarna in apa din baie, impreuna cu un pumn de sare marina. Pielea, vasele de sange si circulatia sunt activate de catre principiile active din paducel, care au efecte benefice si asupra inimii si a sistemului circulator.

Tratamente interne cu paducel

Fructele se coc intre octombrie si noiembrie

* Ischemie cardiaca (boala coronariana) - numeroase studii facute cu fructele de paducel arata ca aceasta planta este un tonic cardiac exceptional. Este bine de stiut, insa, ca doza si forma de administrare a paducelului sunt foarte importante in cazul afectiunilor cardiovasculare. Fara doar si poate extractul de fructe de paducel este cel mai eficient, insa in studiile facute cu doze reduse, efectele sunt foarte modeste asupra celor cu insuficienta cardiaca. In schimb, la cei care au folosit doze mari de extract (peste 900 mg pe zi), pentru o perioada de peste 8 saptamani, actiunea terapeutica a fost cu adevarat remarcabila: din a patra saptamana de cura capacitatea de efort a crescut, dispneea de efort s-a diminuat, la fel ca si senzatia de oboseala, oxigenarea tesuturilor a fost mai buna, la fel ca si starea fizica si psihica pe ansamblu a pacientilor cardiaci.
* Angina pectorala - o doza de 400 mg de extract de paducel, luata de 3-4 ori pe zi, duce la rarirea frecventei crizelor cardiace dureroase, dar si a intensitatii acestora. Mai mult, extractul de paducel influenteaza in bine si starea emotionala a pacientilor, in conditiile in care tensiunea emotionala este implicata in aparitia a peste 60% din crizele de angina pectorala. Fructele acestui arbore au efect usor sedativ, reduc excitabilitatea psihica, calmand starile de panica, de anxietate, care conduc la aparitia crizei de angina pectorala.
* Valori ridicate ale colesterolului - flavonoidele sunt acele substante care dau culoarea rosie a fructelor de paducel si tot ele au un puternic efect antioxidant, imbunatatind metabolismul grasimilor si impiedicand depunerea acestora pe artere. Studiile pe animale au confirmat aceste efecte benefice ale paducelului asupra nivelului colesterolului, dar si observatiile clinice facute pe pacienti umani. Se recomanda curele cu ceai de fructe de paducel, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de 3-4 saptamani. Pentru cei hipertensivi si care au in acelasi timp colesterolul si trigliceridele marite, se recomanda urmatoarea cura:
* Hipertensiunea arteriala - se administreaza extractul de fructe de paducel, cate 1000-1200 mg pe zi, in cure de 40-60 de zile, urmate de 14-21 de zile de pauza, dupa care administrarea se poate relua. Un studiu al Universitatii de Medicina din Maryland, Statele Unite, confirma efectele reglatoare ale tensiunii ale extractului de paducel, inclusiv asupra pacientilor cu diabet de tip II. Cura cu paducel este recomandata mai ales acum, la inceputul sezonului rece, dar si cand este foarte cald si sistemul cardiovascular este greu incercat. Tratamentul este mult mai eficient daca se asociaza cu o alimentatie vegetariana cu multe cruditati, saraca in sare si fara condimente iuti, indicatii valabile si pentru urmatoarea categorie de afectiuni:
* Ateroscleroza - tratamentul cu paducel stopeaza evolutia acestei afectiuni si, important, previne multe dintre complicatiile sale. Se iau capsule cu extract de paducel, cate 4-6 pe zi, in cure de 3 luni, urmate de 1-2 luni de pauza, dupa care administrarea se reia. Suplimentar, se consuma ulei virgin de masline, cate 30-50 ml zilnic.

Legenda spune ca paducelul a crescut din fostul toiag al Sfantului Iosif

* Tulburarile de ritm cardiac - studiile arata ca la aproximativ 40% dintre cei tratati cu extract de paducel, cate 900 mg pe zi, ritmul cardiac (la fel ca si tensiunea arteriala) este stabilizat. Efecte foarte bune se obtin prin asocierea paducelului cu talpa-gastei (Leonurus cardiaca), care este un alt anti-aritmic consacrat. Pe timpul tratamentului cu paducel se vor consuma alimente bogate in potasiu asimilabil (banane, mere, cartofi fierti, pepeni).
* Sechele post-infarct - studii de medicina experimentala facute in mai multe laboratoare din lume au pus in evidenta faptul ca administrarea de paducel dupa infarctul miocardic favorizeaza revascularizarea muschiului cardiac, stabilizeaza valorile tensiunii arteriale, ajuta la marirea calibrului vaselor de sange care alimenteaza inima. Se administreaza extractul de fructe si pulberea de flori de paducel, cate 200 mg din fiecare, de patru ori pe zi.
* Circulatie periferica deficitara - la venirea sezonului rece, se face o cura de 60 de zile cu sirop de paducel, din care se iau cate 3-4 linguri pe zi. O varianta mai puternica a acestui tratament este cel cu sirop de paducel, asociat cu pulbere, fara samburi, de macese (Rosa canina), din care se iau de trei ori pe zi cate doua lingurite. Aceste tratamente imbunatatesc circulatia la nivelul vaselor de sange de mici dimensiuni, precum si circulatia de la nivelul finei retele de vase capilare. De asemenea, bioflavonoidele din pulpa ambelor fructe intaresc peretii vaselor de sange, fiind eficiente contra fragilitatii capilare.
* Reumatism degenerativ, dureri articulare - se administreaza ceaiul de paducel, cate un litru pe zi, in cure de 3-4 saptamani. Fructele rosii ale paducelului sunt un puternic antioxidant si reintineritor, care opreste procesele degenerative ale articulatiilor. Mai mult, paducelul are efecte antiinflamatoare si usor calmante ale durerii. Pentru reumaticii foarte sensibili la frig, se recomanda asocierea fructelor de paducel cu cele de maces, in proportii egale.
* Tulburari specifice premenopauzei (bufeuri, palpitatii, stari de neliniste si nervozitate) - se face o cura cu extract de paducel, din care se iau 1200 mg pe zi, pe o perioada de 30 zile, cu 4 zile de pauza. Tratamentul da rezultate exceptionale atunci cand este asociat cu dieta lacto-vegetariana, cu multe cruditati.

Cand ii merge bine, paducelul atinge 10 m inaltime

* Nevroze, stari de anxietate, atacuri de panica - se face un tratament cu ceai de paducel, din care se beau trei pahare pe zi. De regula, acest preparat se administreaza pe stomacul gol, cu 15 minute inaintea meselor principale. Are un efect calmant si de stabilizare a emotiilor, fiind in mod special recomandat pacientilor care acuza si simptome cardio-vasculare, confirmate sau nu de analizele de specialitate.
* Hepatita - studii facute in spitalele din China, atat pe loturi de animale, cat si pe bolnavii cu hepatita virala de tip B si C, au aratat ca administrarea extractului de fructe de paducel duce la unii pacienti la ameliorari suprinzatoare atat a simptomelor acestor afectiuni, cat si a analizelor de sange. Se pare ca fructele de paducel au efecte hepatoprotectoare, ajutand la mentinerea functiei celulei hepatice, stimulandu-i regenerarea si stimuland totodata sistemul imunitar sa tina infectia sub control. Se administreaza extractul, cate 600 mg pe zi. Rezultate foarte bune se obtin prin asocierea paducelului cu armurariul (Sylibum marianum).



Precautii si contraindicatii

Paducelul este foarte bine studiat sub aspectul reactiilor adverse, in doze normale neavand reactii adverse notabile. Totusi, in fitoterapie si in nutritie exista un capitol mai putin cunoscut, si anume cel al efectelor paradoxale, care apar foarte rar (sub 1% din cazuri), exercitandu-se asupra unor persoane care au predispozitii speciale. De pilda, valeriana, care este unul din cele mai puternice sedative si somnifere, asupra unui numar foarte mic de persoane are efecte opuse, creand stari de agitatie si insomnie. In ce priveste paducelul, el poate produce in cazuri foarte rare dereglari de ritm cardiac si stari de indispozitie (dureri de cap, greata etc.). Ca atare, paducelul va fi administrat in primele 2-3 zile in cantitati mici (1-2 capsule pe zi), doza crescandu-se pana la cea normala doar daca nu apar reactiile adverse mentionate. Supradozarea paducelului, adica depasirea de 10-20 de ori a dozelor normale, care sunt 30 g la planta intreaga si 16 g la extract, pot produce aritmie cardiaca, greata si hipotensiune



Paducelul si... ranile sufletului

In medicina magica a celtilor, a galilor, dar si a tracilor, se credea ca fructele rosii ale paducelului au proprietati exceptionale de intarire a legaturilor de iubire, dar si de refacere a inimilor zdrobite din dragoste. Celtii, de pilda, aveau adevarate ritualuri la inceput de toamna, in care tinerii si tinerele erau impodobiti cu o cununa de paducel, cu frunze si fructe, pentru a-si pastra sufletul viu si pentru a-si putea iubi perechea toata viata.

Apoi, cel care era ranit in dragoste se retragea sub un paducel si ramanea tacut pana la asfintitul soarelui, incredintandu-si intr-un fel de transa sufletul spiritului acestui copac sacru, pentru a-l tamadui. Cand se intorcea, odata cu aparitia stelelor de pe cer, de la ritualul de sub paducel, sufletul sau, pana atunci chinuit, era curatat de patimi si suferinte, fiind din nou liber.
Popoarele germanice si cele slave credeau ca insusi lemnul de paducel are proprietati magice, intarind inima celor buni si slabind inima celor rai si cu ganduri necurate. Din lemn de paducel erau facute sageti ritualice cu care erau atinsi si anihilati cei banuiti a lucra cu spiritele malefice.
O parte din credintele populare despre paducel sunt in buna masura confirmate de studii moderne, care arata ca atat fructele, cat si florile, au efecte sedative si calmante, ajutand la depasirea tensiunilor psihice, calmand trairi negative cum ar fi anxietatea, panica, instabilitatea emotionala - specifice celor care au suferit deceptii sentimentale puternice.

Paducelul si varsta a treia

Tratamentul de lunga durata cu flori de paducel are efecte aproape magice asupra persoanelor in varsta. Studii facute in Franta arata ca administrarea a 2-3 cani pe zi de ceai de paducel, in cure de foarte lunga durata (6 luni minimum), previne aparitia sau agravarea bolilor de inima si a bolilor vasculare, previne depresia si alterarea capacitatilor mentale ivite odata cu varsta. Mai mult, studii facute in spitale universitare au aratat cresterea cu pana la 40% a capacitatii de efort a batranilor tratati cu paducel. Astfel, testele facute pe bicicleta medicinala si la mersul pe jos au aratat ca cei care consuma aceasta planta au o mult mai mare rezistenta la efort, respiratia lor este mai bine reglata si mai ampla, iar inima rezista mult mai bine la solicitarile indelungate, fata de cei din loturile martor. In concluzie, daca vreti sa traiti nu doar mult, ci si bine si in deplinatatea facultatilor fizice si psihice, consumati paducel.