RICINUL

RICIN (Ricinus communis), fam. Euphorbiaceae. Plantã erbacee, anualã, în sudul Europei, arbust sau arbore (1–3 m înãlțime) în Africa, termofilã, originarã din Etiopia și sud-vestul Indiei, cultivatã pentru semințe foarte bogate în ulei tehnic, se mai numește boabe de turbã, cãpușe, cârliș, eicer, floare boiereascã, recin, rițin.Cultivat din Antichitate de chinezi, indieni, egipteni, greci și arabi. Au fost gãsite semințe în unele monumente antice chinezești și în sarcofagele egiptene. Herodot citeazã planta sub numele de „chichi“. Romanii îi dau numele de „ricinus“, ceea ce înseamnã cãpușe, dupã asemãnarea semințelor cu aceastã insectã. Întâlnit în flora spontanã din zonele calde și umede din Africa și Asia tropicalã. Alte țãri cultivatoare sunt Italia, Franța, Spania, Federația Rusã, Algeria, Egipt, Sudan, Senegal, Madagascar,Brazilia, Argentina, S.U.A., China, Iran. În România se  cultivatã în sudul țãrii.
Descriere. Rãdãcinã pivotantã, adâncã în sol pânã la 2 m,cu rãdãcini secundare de diferite ordine,pe un diametru de cca 2 m.Tulpinã erectã, fistuloasã,cu 5–8 internoduri, înaltã de 1–2 m, verzuie-albãstrie sau roșiaticã, ramificatã, acoperitã cu un strat de cearã. Frunze alterne, palmat-lobate,glabre, lucioase, lung-pețiolate. Flori unisexuate,femele și mascule, grupate distinct pe același racem. Florile femele reprezintã 50–70% din inflorescențã, grupate în partea superioarã a axului central (ciorchine), cele mascule în par-
tea inferioarã. Dupã eliberarea polenului,florile mascule se usucã și cad. Fruct, capsulã tri sau tetralocularã, indehiscentã sau dehiscentã, cu suprafața netedã, rugoasã sau acoperitã cu țepi. Semințe mari, oval-alungite, cu endosperm, cu o excrescențã în vârf numitã carunculã, lucioase, cenușii-albãstrui sau roz-verzui, mozaicat prin desene punctiforme sau liniare.
 Semințele conțin ricinã, cu o toxicitate mai mare decât a stricninei, cianurilor, acidului cianhidric, asemãnãtoare cu a veninului de șarpe. Toxicitatea se manifestã prin leziuni hepatice, nefritice,coagularea fibrinei, aglutinarea hematiilor, lezarea pereților vaselor de sânge, dereglarea circulației sângelui, iritarea mucoasei gastrice și intestinale etc. Pentru om, consumul a 15–20 semințe constituie doza mortalã. Se instaleazã nefrita, apoi necroza ficatului, urmatã de paralizia vasomotorie. Ingerarea a 10 semințe provoacã dureri de mâini și picioare,scaun coleric, tahicardie, anurie etc. Se impune ratament medical de specialitate. 

 Medicinã umanã. Uz intern: (in medicina ayurvedica este folosit ca un remediu anti vata si anti ama foarte puternic, fiind firbinte si uleios). Pentru evacuarea intestinalã se foloseste ulei de ricin extras la rece.La  copii se stabilește cantitatea în funcție de vârstã. Uz extern: pentru tratarea negilor, masaj  cu ulei de ricin seara și dimineața. Pentru tratarea papiloamelor aplicatii prin masaj si ungere.Pentru combaterea petelor de ficat aparute la varsnici, pe maini si fata, se foloseste in tratarea bataturilor,in combaterea seboreii , contra caderii parului, folosit cu succes in reumatism articular, ciocuri ,etc...
Cultivat în grãdini publice și individuale ca plantã decorativã prin talie și frunze multilobate,divers colorate. 

ulei de ricin