Monday, March 17, 2014

CRETISOARA



CRETISOARA
 
Iarba Maicii Domnului 

Pentru a cunoaste cu adevarat aceasta planta, trebuie sa te trezesti dis-de-dimineata, intr-o zi insorita de vara. Urca-te apoi sus, in munte, si inainte sa se ridice roua, cauta in iarba inalta o planta care straluceste ca diamantul in lumina curata a diminetii. E Cretisoara! Picaturile de apa adunate ca intr-o cupa pe frunzele ei reflecta lumina soarelui in mii de nuante scanteietoare, mii de mici curcubee care alcatuiesc un spectacol divin. Nu exista o apropiere mai neasteptata intre modestie si feerie. O priveliste care te infioara, o taina pe care alchimistii din vechime au simtit-o, considerand Cretisoara drept unul dintre cele mai importante ingrediente care intra in formula "panaceului universal", adica a medicamentului care vindeca toate bolile. In medicina monahala, Cretisoara era pusa sub protectia directa a Maicii Domnului, datorita harului vindecator pe care il avea in frunzele sale, mai ales in cazul suferintelor femeiesti. Si cum credintele populare pornesc totdeauna de la realitate, Cretisoara are cu adevarat o forta vindecatoare remarcabila, fiind folosita drept remediu in numeroase afectiuni.



Preparate din Cretisoara

Pulberea de Cretisoara

Se obtine prin macinarea fina, cu rasnita electrica de cafea, a plantei uscate. Pulberea astfel obtinuta se depoziteaza in borcanele inchise ermetic, in locuri ferite de lumina, asa incat principiile sale active sa nu se degradeze. Se administreaza cate o jumatate de lingurita - o lingurita rasa, de trei-patru ori pe zi, in cure cu o durata de pana la trei luni. Pentru tratarea unor afectiuni acute, cum ar fi infectiile gastro-intestinale sau hemoragiile, se pot lua pana la 6 lingurite pe zi, dar pe o perioada care sa nu depaseasca 7 zile.

Infuzia combinata de Cretisoara

Se foloseste mai ales extern. Se prepara folosind extractia la rece combinata cu cea la cald, astfel: patru-sase lingurite de pulbere de frunze de Cretisoara se macereaza 8 ore, intr-un sfert de litru de apa, dupa care se filtreaza, iar preparatul obtinut se lasa deoparte. Planta ramasa dupa filtrare se opareste cu inca un sfert de litru de apa, dupa care se lasa sa se raceasca si se strecoara. In final, se combina maceratul anterior obtinut cu infuzia, preparatul rezultat folosindu-se mai ales extern, pentru spalaturi si comprese. Acest remediu este un puternic astringent, cicatrizand si tonifiind tesuturile, inhiband dezvoltarea unor bacterii.

Tinctura de Cretisoara

Se pun intr-un borcan cu filet 20 de linguri de pulbere de frunze de Cretisoara, peste care se adauga doua cani (in total 500 ml) de alcool alimentar de 50 de grade. Se inchide borcanul ermetic si se lasa la macerat vreme de doua saptamani, intr-un loc calduros, dupa care se filtreaza, iar tinctura rezultata se pune in sticlute mici, inchise la culoare. Se administreaza de patru ori pe zi, cate o lingurita diluata in putina apa.

Glicerinatul de Cretisoara

Se obtine doar in laboratoare specializate, unde principiile active ale plantei sunt extrase intr-un amestec de glicerina, apa si alcool, fiind - se pare - forma de administrare in care principiile active ale plantei sunt cel mai bine valorificate. La noi in tara, glicerinatul de Cretisoara este produs de catre laboratoarele "Plantavorel" din Piatra Neamt. Se administreaza cate 30 de picaturi, diluate in putina apa, de trei ori pe zi, in cure de trei luni, urmate de 2-4 saptamani de pauza.

Tratamente preventive cu Cretisoara

Tulburarile de premenopauza - simptome cum ar fi bufeurile de caldura, palpitatiile, insomniile sau starile de nervozitate care apar la debutul menopauzei pot fi foarte bine prevenite cu un tratament cu Cretisoara, administrata sub forma de extract glicerinat. De trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara, se iau cate 30 de picaturi din acest preparat, in cure de 3 luni, urmate de 15 zile de pauza, dupa care tratamentul se poate relua.
CRETISOARA
Femeile n-ar trebui sa se desparta de ea
 
Chisturile ovariene - la doua saptamani dupa incheierea menstruatiei, se va incepe o cura cu Cretisoara, administrata sub forma de pulbere, din care se ia cate o jumatate de lingurita, de patru ori pe zi. Administrarea Cretisoarei se va face incepand din ziua a 14-a dupa menstruatie si va continua pana in ultima zi a ciclului. Cretisoara are un efect puternic reglator hormonal si previne aparitia chisturilor ovariene sau evolutia lor spre chisturi septate.
* Boala canceroasa - mai ales femeile ar fi bine sa faca macar o data pe an (ideal ar fi de doua ori pe an) o cura, cu o durata de 2-3 luni, cu glicerinat de Cretisoara, din care se iau cate 90 de picaturi pe zi, in trei reprize. Acest tratament bland are un efect exceptional de reglare endocrina, fiind eficient mai ales pentru prevenirea cancerului la san si a cancerului ovarian, dar si a cancerului de colon, a cancerului de plamani si a celui bucal.
* Avortul spontan - trei cure cu Cretisoara, fiecare cu o durata de trei luni, timp in care se administreaza pulberea din partile aeriene, din care se iau cate 3 lingurite pe zi, sunt un tratament de medicina populara exceptional de eficient pentru prevenirea pierderilor de sarcina. Tratamentul se face, pentru mai multa prudenta, inaintea sarcinii, desi nu exista date stiintifice care sa ateste ca aceasta planta ar fi periculoasa pentru foetus. Personal, am avut o marturie extraordinara a eficientei acestei plante, in urma cu mai bine de 10 ani, de la un farmacist ardelean, care recomandase la zeci de femei, ce se confruntasera cu avortul spontan, aceasta planta, toate reusind sa duca sarcina la termen si sa aiba copii sanatosi. Suplimentar fata de tratamentul intern, se pot face de doua ori pe saptamana si bai de sezut, nu foarte fierbinti, cu infuzie combinata de Cretisoara (1 litru de extract la 7 litri de apa).
Prolapsul uterin - se face un tratament intern cu infuzie combinata de Cretisoara, din care se bea cate un litru pe zi, vreme de 30 de zile, dupa care se face o pauza de trei luni, apoi administarea se reia. Suplimentar, o data la doua zile, se fac bai de sezut cu Cretisoara. Atat tratamentul intern, cate si cel extern au efecte puternice tonice uterine, prevenind prolapsul uterin. Sunt cunoscute cazuri in care acest tratament a functionat nu doar profilactic, ci si ca terapie in sine, pentru ameliorarea acestei afectiuni.


Infertilitatea la femei

Tratamentul intern si extern cu Cretisoara are efecte de imbunatatire a fertilitatii la femei.
CRETISOARA
 
Intern, se foloseste glicerinatul de Cretisoara, din care se iau cate 50 de picaturi de trei ori pe zi. Are efecte reglatoare hormonale foarte bune. Pentru a obtine efectul astringent si tonic uterin, se poate administra pulberea de Cretisoara, din care se iau cate doua lingurite, de trei-patru ori pe zi, in cure de 2-3 luni, urmate de 14-28 de zile de pauza, dupa care tratamentul se reia. Aceasta terapie este eficienta pentru femeile la care infertilitatea apare pe fondul menstrelor neregulate, al tulburarilor hormonale care apar dupa incetarea tratamentului cu anticonceptionale, al endometriozei. De asemenea, administrarea Cretisoarei este printre putinele remedii cunoscute care ajuta la fixarea sarcinii si la evitarea avortului spontan.
Tratamentul extern cu Cretisoara contra infertilitatii consta in spalaturi vaginale cu infuzie combinata, facute cu ajutorul irigatorului. Infuzia combinata (aproximativ 100 ml) se introduce in vagin, unde se tine vreme de minimum 10 minute, asa incat principiile active ale plantei sa poata fi absorbite prin circulatia periferica. Spalaturile cu infuzie combinata de Cretisoara au o actiune tonica uterina, antiinfectioasa, antiinflamatoare (inclusiv asupra trompelor uterine). Ajuta - se pare - si in cazurile de infertilitate care apar in cazul glenei ostile.


Tratamente interne

Hipermenoreea (ciclu menstrual abundent) - conform unui studiu facut in Romania, in anul 1979, de un colectiv de cercetatori romani din Cluj-Napoca, sub conducerea dr. P. Petcu, tratamentul cu Cretisoara are efecte foarte puternice pentru oprirea sangerarilor menstruale abundente. Se administreaza, din prima zi a ciclului menstrual, cate 3-4 lingurite rase de pulbere de Cretisoara pe zi, pana la oprirea completa a hemoragiei. Datorita actiunii astringente a taninurilor din frunzele acestei plante, hemoragia este redusa considerabil. Ideal ar fi, insa, ca persoanele care sufera frecvent de aceasta afectiune sa inceapa tratamentul cu macar 10 zile inainte de menstruatie. Administrarea Cretisoarei in cazul hipermenoreei, practic, poate injumatati durata ciclului menstrual si poate reduce starile de slabiciune, anemie, devitalizare.
Dismenoreea (ciclu menstrual dureros) - la 10-14 zile dupa incetarea menstrei, se iau cate 50 de picaturi de tinctura de Cretisoara, zilnic. Tratamentul dureaza pana in ultima zi a ciclului menstrual. Aceasta planta are efecte reglatoare hormonale foarte bune, eliminand senzatiile neplacute de balonare, de greutate in bazin, crampele si spasmele uterine. Studiile stiintifice facute pana in prezent nu au reusit sa descopere exact care sunt principiile active din Cretisoara care au efecte exceptionale de reglaj hormonal la nivelul ovarelor, ceea ce nu impiedica utilizarea intensiva a plantei, in acest scop.
Premenopauza - pentru a usura simptomele de debut ale menopauzei, cum ar fi bufeurile de caldura, transpiratia nocturna, hemoragiile menstruale neregulate sau prelungite, starile de nervozitate, se recomanda o cura cu pulbere de Cretisoara. In fiecare zi, se iau cate 3-4 lingurite de pulbere, vreme de 3 luni, dupa care se face o pauza de 2-4 saptamani. Daca tratamentul si-a facut efectul, iar "furtuna hormonala" s-a domolit, se poate continua cu doze de intretinere, de 2 lingurite pe zi, doar in cazul revenirii simptomelor neplacute doza marindu-se la valorile initiale.
CRETISOARA
Rezistenta si ambitioasa, creste chiar si pe stanci
 
Adjuvant in fibromul uterin - studii de caz, deocamdata izolate, arata ca administrarea Cretisoarei in cure succesive duce la stoparea cresterii fibroamelor uterine sau chiar la scaderea in dimensiuni a acestora. Se administreaza infuzia combinata de Cretisoara, din care se bea cate o jumatate de litru pe zi, in cure de doua luni, urmate de 15 zile de pauza, apoi tratamentul se reia. Aceste cure sunt recomandate ca un adjuvant valoros si contra endometriozei, putand, intre altele, trata cu succes si infertilitatea produsa de aceasta afectiune.
Adjuvant contra nodulilor mamari - se fac cure de 3 luni, timp in care se administreaza cate o jumatate de lingurita de pulbere de Cretisoara de patru ori pe zi. Este un tratament care stopeaza de cele mai multe ori cresterea nodulilor mamari, care scade intensitatea si frecventa durerilor la nivelul sanilor, care ajuta chiar la reducerea in dimensiuni a nodulilor mamari. De asemenea, aceste cure ajuta si la eliminarea durerilor de sani corelate cu sindromul premenstrual. Pentru toate aceste afectiuni, suplimentar fata de tratamentul intern, se aplica si comprese pe sani cu infuzie combinata de Cretisoara, comprese care se tin minimum 60 de minute pe zi.
Tratamentele cu anticonceptionale - mai ales la incetarea tratamentelor cu anticonceptionale, in organismul femeii apar de multe ori dezechilibre hormonale majore, pentru care medicina alopata nu are tratament. O solutie simpla si totodata foarte eficienta este tratamentul cu Cretisoara, administrata sub forma de glicerinat. De trei ori pe zi, dimineata, la pranz si seara, se bea cate un pahar (200 ml) de apa, in care se pun 50-75 de picaturi din acest extract. Se fac cure de doua luni, urmate de 21 de zile de pauza, apoi tratamentul se poate relua.
Adjuvant contra hemoragiilor interne - se administreaza zilnic cate un litru de infuzie combinata de Cretisoara, in cure de maximum 10 zile. Datorita taninurilor din compozitia sa, cretisoara are efect puternic astringent, ajutand la coagularea mai rapida a sangelui si oprind sau diminuand hemoragiile.
Diaree - aceleasi taninuri prezente in partile aeriene ale Cretisoarei au o puternica actiune antibacteriana la nivelul intestinului si, totodata, au o actiune astringenta, care normalizeaza tranzitul intestinal. Ca tratament de urgenta al diareelor acute, se ia o doza de soc, de 4-6 lingurite de pulbere de Cretisoara, apoi luandu-se doar o lingurita, de trei ori pe zi, pana la disparitia simptomelor. Acest tratament este si un bun adjuvant in cazul enterocolitelor si al gastro-enteritei.
Stari de greata, voma - se administreaza tinctura de Cretisoara, pe stomacul gol, cate o lingurita diluata in jumatate de pahar de apa, de patru ori pe zi. Acest tratament simplu are efect calmant, antispastic si ajuta la calmarea acceselor de voma.

Tratamente externe

Stomatita - se foloseste glicerinatul de Cretisoara, cu care se maseaza zonele cavitatii bucale afectate de infectie. Pentru o administrare mai usoara, se pot dizolva o suta de picaturi de glicerinat de Cretisoara intr-un sfert de pahar de apa (50 ml), iar cu aceasta solutie se fac clatiri ale gurii, cu o durata de minimum 5 minute. Tratamentul se face de 3-4 ori pe zi, pana la vindecare. Un studiu facut pe mai bine de 200 de pacienti, barbati si femei, care sufereau de ulcere bucale, a aratat ca, dupa doua zile de aplicare a glicerinatului de Cretisoara, 60,4% dintre subiecti erau vindecati sau prezentau o ameliorare sensibila, pentru ca dupa trei zile de aplicare, procentul de vindecare sa creasca la 75%. Este un tratament valabil si pentru gingiile care sangereaza usor, pentru candidoza bucala.
Condiloame vaginale, papilomatoza genitala - se fac, o data la doua-trei zile, spalaturi vaginale cu infuzie combinata de Cretisoara. Preparatul se introduce in vagin cu ajutorul irigatorului si se tine minimum 10 minute, inainte de a fi eliminat. Este un tratament care nu are efecte antivirale demonstrate, in schimb, are o alta calitate extrem de valoroasa: Cretisoara previne mutatiile celulare si evolutia papilomatozei spre cancerul uterin.
CRETISOARA
 
Un studiu facut la universitatea de medicina din Nrnberg, sub conducerea dr. O. Schimmer, a demonstrat actiunea antimutagena a extractului apos de Cretisoara.
Rani pe colul uterin - vreme de doua saptamani, se fac in fiecare seara spalaturi vaginale cu infuzie combinata de Cretisoara, intr-o formula concentrata (6 lingurite la o cana de apa). Acest preparat are efect puternic cicatrizant, diminueaza inflamatia si ajuta la refacerea tesuturilor lezate de infectii, alergii ori de contactul cu anumite substante. Pentru un efect cicatrizant mai puternic, la prepararea infuziei combinate de Cretisoara se pot adauga si doua lingurite de coada-soricelului (Alchemilla vulgaris).
Adjuvant contra vaginitelor - se fac 7 zile la rand spalaturi vaginale cu infuzie combinata de Cretisoara, la prepararea careia se adauga si o lingurita de pulbere de menta. Este un tratament simplu, dar cu efecte calmante, antiinflamatoare si antispastice foarte bune, care actioneaza eficient si fara reactii adverse majore. Acest tratament este recomandat si contra pruritului (mancarimii) vulvar.
Adjuvant pentru refacerea dupa nastere - pentru vindecarea, redobandirea fermitatii si a elasticitatii tesuturilor afectate dupa nastere, se recomanda baile de sezut cu infuzie combinata de Cretisoara. Baile se fac in fiecare seara, vreme de 4 saptamani la rand, in apa dintr-un lighean adaugandu-se 1-2 litri de infuzie combinata de Cretisoara. O baie de sezut va dura 15-20 de minute, dupa care corpul nu va fi sters, ci doar tamponat cu un prosop.
Rani - se curata rana si se aplica tinctura de Cretisoara pe zona afectata, prin picurare. De regula, dupa aplicarea tincturii se lasa sa se evapore alcoolul si apoi se mai aplica o data preparatul, asa incat pe locul afectat sa se formeze o crusta de extract de planta. Va avea efect antiinflamator, dezinfectant si cicatrizant rapid.
Hemoroizi sangeranzi - se fac bai de sezut cu infuzie combinata de Cretisoara, intr-o formula concentrata (6 lingurite de pulbere la o cana de apa). Se adauga trei-patru cani de infuzie in apa din lighean. Baile de sezut vor avea o durata de 15 minute si se vor face, pe cat posibil, de doua ori pe zi, adica dimineata si seara. Este un tratament cu efecte antiinflamatoare si cicatrizante foarte bune, ajutand la oprirea sangerarilor si la diminuarea senzatiilor neplacute.

CRETISOARA SI FRUMUSETEA

Exista foarte multe legende si mituri, in medicina populara europeana, despre proprietatile de reintinerire si de infrumusetare ale Cretisoarei. Despre roua abundenta care se aduna pe frunzele sale dimineata se spune ca are efectul de a estompa ridurile si de a readuce frumusetea si prospetimea pielii. Despre fiertura obtinuta din partile sale aeriene inflorite se crede ca ajuta la vindecare acneei, precum si la redobandirea fermitatii tesuturilor, crez care are si o fundamentare stiintifica foarte buna: efectul astringent al plantei. Iata in continuare cateva aplicatii cu cretisoara pentru infrumusetare:
 

Tenul gras, tenul cu exces de sebum - se spala cu un tampon de vata, bine inmuiat in infuzia combinata de cretisoara, obrajii, fruntea si pometii. Apoi se aplica o pasta obtinuta prin combinarea pulberii fin macinate de cretisoara cu zer sau cu bors. Se tine vreme de 5-15 minute, apoi se indeparteaza cu apa calduta.
Tenul cu pori dilatati - se spala bine fata cu infuzie combinata de cretisoara, apoi se aplica o pasta obtinuta prin combinarea a trei lingurite de pulbere fin macinata de planta cu apa calduta si cu o lingurita de miere. Aceasta pasta se tine vreme de 5-15 minute, apoi se indeparteaza usor, cu apa calduta.
Pentru fermitatea sanilor - se pun zilnic sau o data la doua zile comprese cu infuzie combinata concentrata (6 lingurite de pulbere de Cretisoara la cana) pe sani. Compresa se inveleste cu un nailon, iar deasupra se pune un material textil, tinandu-se minimum 40 de minute. Pentru un efect mai puternic, se face si un tratament intern cu un amestec de pulberi, combinate in proportii egale, de Cretisoara, seminte de marar (Anethum graveolens) si radacina de lemn-dulce (Glycyrrhiza glabra). Se ia cate o lingurita de trei ori pe zi, in cure de o luna.

Precautii si contraindicatii la tratamentul cu Cretisoara

Tratamentul intern cu Cretisoara nu are contraindicatii in caz de sarcina, fiind chiar recomandat in medicina populara, pentru evitarea avortului spontan. Totusi, administrarea Cretisoarei trebuie dublata de supravegherea medicului, in cazul femeilor insarcinate. * Administrarea interna a frunzelor de cretisoara este contraindicata in cazurile de constipatie acuta. * Cretisoara va fi administrata la cel putin 2 ore distanta de suplimentele ce contin fier, deoarece taninurile din compozitia sa impiedica intr-o anumita masura asimilarea acestui oligoelement.

CRETISOARA


    No comments:

    Post a Comment